Cascada Caraiman din Muntii Bucegi

Publicat 02/07/2014 @07:55 3077 afisari 0 comentarii

Video

Cascada Caraiman (Cascada "Fantoma") din Muntii Bucegi

Turistii care ajung la sfarsitul primaverii pe Jepii Mici din masivul Bucegi pot avea parte de experienta oferita de un fenomen natural putin obisnuit: Cascada "Caraiman", supranumita si Cascada Fantoma, care poate fi admirata in toata splendoarea numai in aceasta perioada a anului!

Cel mai simplu mod de a ajunge in apropierea Cascadei Caraiman este cu telecabina care face legatura intre statiunea Busteni si platoul Bucegilor, in statia Babele. Pentru cateva momente turistii aflati in telecabina pot admira de sus spectaculoasele caderi de apa.

Odata ajunsi pe platoul masivului Bucegi, calatorii se pot orienta usor dupa marcajul "cruce albastra" spre Cabana Caraiman. Traseul este lejer si traverseaza paraiase mici, formate din topirea zapezii de peste iarna.

In scurt timp, apar si primele caderi de apa spectaculoase, formate printre stancile nu prea inalte, dar extreme de ofertante pentru amatorii sau profesionistii fotografiei.

Micile caderi de apa formate din paraiasele sezoniere ale platoului Bucegilor prevestesc marea cascada ce se va forma in zona abruptului. Deocamdata, turistul poate contempla in liniste covorasele de rhododendron, planta ocrotita de lege ce infloreste la sfarsitul primaverii.

Primul punct belvedere important se afla in apropierea Cabanei Caraiman. Printre impresionantii pereti ai muntilor Jepii Mici si Caraiman, turistul poate admira Valea Jepilor ce coboara adanc spre statiunea Busteni, dar si panorama Muntilor Baiului, situati dincolo de raul Prahova.

Din acest punct, traseul spre baza Cascadei "Caraiman" porneste prin stanga cabanei. Urmeaza o zona ceva mai abrupta iar poteca serpuieste printre stanci si peisaje uluitoare.

Dupa aproximativ 30 de minute de coborare de la Cabana "Caraiman" se ajunge la altitudinea de aproximativ 1700 de metri, in punctul din care cascada se dezvaluie privitorului in toata splendoarea sa. Strajuita in stanga si in dreapta de crestele muntilor, intr-un peisaj uimitor, ultima cadere de apa masoara peste 100 de metri.

Cascada "Caraiman" nu este foarte cunoscuta publicului larg si datorita altitudinii mari la care se formeaza, nefiind vizibila de la baza muntelui.

Pentru ca aceasta poate fi vazuta doar o scurta perioada din an, Cascada "Caraiman" mai este numita de oamenii muntelui si Cascada "Fantoma".

In colaborare cu:

pictureme.ro

Comentarii (0)

Completeaza detaliile de mai sus sau click aici pentru logare.

Vremea la munte

  • Acum Busteni Prahova
  • 0.9 °C

  • Min°C

    Max°C

  • Acum Predeal Brașov
  • 2 °C

  • Min°C

    Max°C

  • Acum Bran Brașov
  • -1 °C

  • Min°C

    Max°C

  • Acum Azuga Prahova
  • -3 °C

  • Min-4°C

    Max-1°C

  • Acum Vf. Omu Prahova
  • -14 °C

  • Min-8°C

    Max-7°C

  • Acum Brasov Brașov
  • 0.6 °C

  • Min0°C

    Max3°C

  • Acum Sinaia Prahova
  • -7 °C

  • Min-2°C

    Max2°C

Live Webcams

Webcam Busteni



Vezi Live

Promoveaza-ti evenimentul!

Promoveaza gratuit evenimentul tau pe buceginfo.ro!

Iti punem la dispozitie o platforma online prietenoasa si usor de utilizat. Poti alege sa folosesti orice tip de continut, de la simplul text pana la fotografie sau prezentare video.

Nu ezita sa ne contactezi, indiferent ca vrei sa promovezi o conferinta, un concert, o excursie organizata, un concurs sau pur si simplu ai o oferta de nerefuzat. 

Afla mai multe >>

buceginfo.ro/pagina-ta